Malta – ce trebuie să știi…

Malta – ce trebuie să știi…

posted in: Malta, Trips & Tricks | 11

 

Te-ai gândit să pleci într-o vacanță în inima Mediteranei? Îți împărtășim câteva idei cu privire la ce anume am învățat și ce am face diferit dacă am vizita a doua oară acestă frumoasă insulă.

Bine de știut:

  • Dacă timpul îți permite evită perioada de vară. Căldura de peste 37 de grade din lunile iunie-august este foarte greu de suportat. În aceste luni, căldura este atȃt de toridă încȃt vei căuta necontenit locuri în care să te ascunzi de razele solare puternice. Dacă vrei să combini orele de relaxare şi bălăceală în mare cu plimbări pe străzile bogate în atracţii turistice, atunci este recomandat să-ţi alegi ca perioadă de vizitare lunile septembrie – octombrie sau mai - iunie când, căldura este suportabilă.
  • Nu te caza în Valletta. Cele mai multe puncte de interes, Golden Bay, Blue Lagoon, Comino Island, Gozo, precum și plajele frumoase cu nisip fin, se află la nordul insulei principale. Dacă alegi să te cazezi în Valletta, vei pierde prea mult timp pe drum încercând să ajungi la locurile pe care dorești să le vizitezi. Oricum, capitala malteză se poate vizita foarte ușor într-o excursie de o zi. Centrul distracței se află în Sliema sau Saint Juien, așadar dacă te interesează mai mult viața de noapte, acestea sunt locurile pentru tine.
  • Dacă vizitezi insula pe timpul verii, indiferent de cazarea pe care o alegi, asigură-te că ai aer condiționat în cameră. În caz contrar îți va fi greu să adormi din cauza căldurii.
  • Nu închiria mașină. Transportul în public e foarte bine pus la punct, făcând legătura cu toate colțurile insulei, inclusiv cu insula Gozo. Autobuzele sunt foarte curate, cu aer condiționat. Atenție: unele autobuze circulă odată la fiecare oră, așa că decât să pierzi din timpul tău prețios așteptând prin stațiile autobuz, mai bine verifică în prealabil orarul acestora. Tariful pentru un abonament de 7 zile este doar 21 Eur. Trebuie să ştii că şoferul nu opreşte în toate staţiile decȃt dacă sunt alţi călători care urcă sau coboară. Dacă vrei să cobori într-o anumită staţie, trebuie să anunţi şoferul prin apăsarea unui buton roşu, pe care îl găsești pe barele autobuzului.
  • Nu pleca în vacanță doar cu încărcătorul tău de telefon sau laptop. Semn că britanicii şi-au lasat amprenta aici, prizele sunt cu trei pini, aşadar ia cu tine neapărat un adaptor.
  • În foarte multe locuri publice există acces gratuit la internet – parcuri, mall, gara maritimă – dar şi la majoritatea teraselor şi restaurantelor.
  • Apa de la robinet este potabilă și se poate consuma fără probleme, cu toate că are un gust puțin sărat (este apă de mare desalinizată).
  • În Valletta, în pieţele importante şi în parcuri există fȃntȃni cu apă potabilă de unde îţi vei putea umple sticla ori de cȃte ori vei dori.

Vrei să știi la ce costuri să te aștepți?

Pentru că toată lumea e interesată de buget, îți dezvăluim cele mai comune costuri aproximative cu care te vei întâlni:

  • Ferry Sliema - Valletta: bilet dus: 1.50 Eur, bilet retur: 2.80 Eur
  • Ferry Malta - Gozo: fără mașină: 4.65 Eur, cu mașină: 15 Eur
  • Pastizzi (snack local): 1 - 2 Eur
  • Sandwich / Burger: 3 - 6 Eur
  • Prânz pe o terasă: 8 - 10 Eur
  • Meniu McDonald’s / Burger King: 5 - 6 Eur
  • Cină + vin la restaurant: 15 - 20 Eur
  • Felul principal la restaurante: 9 - 14 Eur
  • Pizza: 6 - 9 Eur
  • O sticlă de apă 2L: 0,5 - 1 Eur
  • O sticlă de vin: 7 - 10 Eur
  • Bere: 1 - 2 Eur
  • Intrare la muzeu: 6 Eur
  • 1 bilet transport public: 2 Eur
  • Abonament nelimitat pe 7 zile transport public: 21 Eur
  • Cazare: începând de la 18 Eur / noapte / persoană

Întrucât nouă ne-a plăcut foate mult experiența oferită de insula malteză, vom pregăti în curând un ghid turistic în care vom dezvălui “programul” pe care l-am urmat. Toate acestea te vor ajuta să te bucuri de minunățiile pe care le oferă frumoasa insulă, fără a depune prea mult efort în pregătirea itinerariului.

malta-google-map

11 Responses

  1. Imi place foarte mult cum este structurat articolul! Deja am aflat lucruri pretioase intr-un timp extrem de scurt! Multumim! 🙂

  2. foarte frumos

  3. E pe lista mea! Îmi place ce am citit!

  4. Utile informatii.Merci beaucoup !

  5. Salutare. Locuiesc pe insula de cativa ani, si vin si eu cu niste precizari.1-> Apa de la robinet NU este potabila. Cea mai ieftina, dar incomoda solutie, apa la bax ( 6 x 2L ) intre 1.50 si 3 euro per bax. Daca luati la sticla mica, in special sticla de 0,5L, e posibil sa platiti si 1 euro per sticla in zonele turistice. Coca-cola, Fanta etc la 0.5L in zonele turistice de obicei e 1,5 euro. 2-> Pentru cine nu are adaptor, se gasesc pe la 3 euro cred. 4-> Ferry Sliema – Valletta: bilet dus: 1.50 Eur, bilet retur: 2.80 Eur, pretul afisat este pentru vapor. Dar e aiurea, nu se merita. Trece autobuz la fiecare 10-15 minute, si din Ferry Sliema pana in Valletta face 10 minute. Pret bilet la autobuz 1.50 euro valabil 2 ore. 5-> Pentru mancare recomand si English Breakfast. 4 – 6 euro. Pastizzi sunt super. Evitati resutaurante de pe faleza,in special in St Julians, (Balluta bay, Spinola Bay ) sau verificati inainte, unele sunt exagerat de scumpe. De vizitat, Mdina. Pentru cine vine vara si face baie, grija la meduze.

  6. JohnnyEm

    A republicat asta pe Biblioteca Cronopedia.

  7. […] Malta, este un mic arhipelag în inima Mediteranei cu ape cristaline fermecătoere: golfuri stâncoase, mici plaje cu nisip roșu sau auriu, piscine naturale, peșteri subacvatice… un climat minunat, o gură de aer proaspăt. Mdina, vechea capitala a insulei, este considerată a fi una dintre cele mai frumoase cetăți medievale locuite din Europa, un labirint de străzi înguste și serpuite presărate cu biserici și palate. Insulele-surori ale Maltei, Gozo si Comino, oferă o diferență de ritm și peisaj față de Malta. Gozo, situat la numai o jumătate de oră cu feriboatul față de Malta, este impregnată cu mituri și secrete proprii. Insula Comino, situată la jumatatea distanței dintre Gozo și Malta, este un paradis pentru scufundători, pentru iubitorii sportului cu vela, scafandrii, surferi și drumeți. Laguna albastra a insulei, cu apa sa de culoare turcoaz și plaja aurie, poate constitui ingredientul perfect pentru o excursie unică. Mai multe informații interesante despre Malta puteți citi aici. […]

Leave a Reply