Cele mai fascinante 10 poduri din Veneția

Veneția, oraș de un romantism unic, a fost construită în întregime pe apă și a reușit să supraviețuiască fără mașini până în zilele noastre. Alei și canale înguste șerpuiesc printre palate somptuoase și biserici magnifice, printre piațele pline de culoare și oaze tăcute, netulburate de trecerea impului. Având în vedere că orașul este o imensă rețea de canale, clădirile și străzile sunt legate între ele prin poduri superbe. Fiecare pod în parte este o adevărată operă de artă ce impresionează prin povestea sa uimitoare.

10. Ponte Lungo

Minunate vederi ale Pieței San Marco ademenesc vizitatorii către acest pod de fier lung de 33 metrii. Situat din 1340 la jumătatea canalului Giudecca, a servit drept punte de legătură cu terenurile recuperate de la mare.

Venetia_ponte_lungo

9. Tre Ponti

De fapt, nu trei, ci cinci poduri încrucișate străbat canalul Rio Nuovo de lângă Piazzale Roma. Structurile din cherestea și piatră oferă priveliști frumoase asupra altor 13 poduri.

venetia_tre_ponti

8. Podul fără parapet

Este unul dintre cele două poduri rămase până în prezent fără protecție laterală. Acesta se întinde peste un canal lăturalnic din Cannaregio. Celălalt pod fără parapet este Ponte del Diavolo, din Torcello.

venetia_podul_fara_parapet

7. Ponte delle Tette

Când în Veneția anilor 1400 s-a înregistrat o creștere îngrijorătoare a sodomiei, prostituatele orașului au fost încurajate să-și expună desuurile la ferestre pe acest „pod al  sânilor”.

venetia_ponte_delle_tette

6. Ponte dei Pugni

Bătăile cu pumnii (pugni) dintre clanurile rivale aveau loc aici până în 1705, când, din cauza violenței, au fost interzise prin lege.  Pietre cu amprente de picioare marcau punctul de pornire al întrecerii, dar disputele se sfârșeau de obicei în canal.

venetia_ponte_dei_pugni

5. Ponte dei Tre Archi

Subiect preferat al artiștilor, acest pod înalt, neobișnuit cu trei arce, care datează din 1688, traversează canalul Cannaregio aproape de locul unde se întâlnește cu laguna.

venetia_Ponte_dei_Tre_Archi

4. Ponte della Liberta

Realitatea și ironia se combină în numele acestui „Pod al Libertății”, lung de 3,6 km: prima legătură completă între uscat și Veneția fiind făcută cu ajutorul acestuia în 1933, când Italia era condusă de fasciști.

venetia_Ponte_della_Liberta

3. Ponte degli Scalzi

Una dintre cele mai frumoase priveliști din oraș, cu deschidere spre palatele și bărcile de pe Canal Grande, este acest pod elegant. A fost denumit astfel după mănăstirea din vecinătate a călugărilor „desculți”.

venetia_Ponte_degli_Scalzi

2. Podul Rialto

Poiectul acestui faimos pod venețian plasat în cel mai îngust punct al Marelui Canal a fost aprig disputat de cei mai importanți arhitecți ai sec. 16. Deși la competiția titanică au participat nume mari precum Michelangelo, au pierdut cu toții. Câștigător a ieșit impunătorul proiect al lui Antonio da Ponte (1588-1591). Au mai existat două poduri în această locație: un pod de lemn care s-a prăbușit în 1444 sub greutatea mulțimii și apoi altul basculant, care era ridicat pentru a putea trece navele cu catarg înalt.

venetia_podul_rialto

1. Podul Suspinelor

Acest pod cu un nume evocator îi ducea odinioară pe cei condamnați de la Palatul Dogilor la închisoarea din vecinătate.

venetia_Podul_Suspinelor

Călătorie plăcută! 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s