Sintra, orașul din poveste

Sintra, perla coroanei lusitane, a fost pentru foarte mult timp reședința de vară a familiei regale și a nobilimii de la curte, fiind plin de palate și castele, transformând o simplă vizită într-o aventură de poveste.

Aflându-se la o distanță mică de Lisabona, orășelul Sintra este foarte ușor accesibil. Luând trenul din gara Rossio, dumul durează aproximativ 35 de minute, iar prețul unui bilet dus-întors este  aproximativ 4,50 Euro.

Odată ajunși în gara din Sintra, se pot lua autobuzele ce au rute directe către obiectivele turistice din oraș. Întrucât noi am petrecut o noapte în Sintra, primul drum l-am facut spre locul de cazare. De altfel, se poate ajunge foarte ușor în orice zonă a orașului chiar și pe jos.

Ne-am cazat la Casa Azul. Fiind o afacere de familie, la sosire ne-au întâmpinat fiicele lui Antonio (proprietarul), care ne-au prezentat toate informațiile necesare despre atracțiile din zonă și cum să ajungem la punctele de interes. A doua zi i-am cunoscut pe Antonio și Maria care au fost niște gazde excepționale. Micul dejun bogat și variat pe care Antonio l-a pregătit dimineața devreme, a fost o surpriză placută. Hostelul se află într-o locație perfectă, fiind la doar câțiva pași de centru.

file_0012file_0028file_0076file_0018

CASTELO DOS MOUROS

Prima noastră destinație a fost Castelo dos Mouros. Chiar dacă o bună parte din castel se află în ruine, partea vestică şi nordică a fortificaţiilor este în stare bună. Deşi nu este uşor de urcat, merită efortul, mai ales pentru priveliştea dinspre Palatul Pena şi dinspre partea veche a oraşului Sintra.

file_0041file_0022file_0035file_0031

PALCIO DA PENA

Palacio da Pena, următoarea destinație, apare ca o fantezie sălbatică de domuri, metereze, turnuri și pasarele, fiind un „adevărat tămbălău captivant al kitsch-ului”.

Recomandăm să intrați pe la Poarta Lacurilor. Acest lucru presupune străbaterea pe jos, a unui drum de aproximativ 1 kilometru (15 minute). Vă asigurăm că acest drum în plus merită tot efortul deoarece veți parcurge aşa-numita Vale dos Lagos, o grădină amenajată foarte frumos, cu lacuri populate de peşti coloraţi, mici castele şi alte amenajări unice, toate acestea aflându-se într-o pădure cu un peisaj fantastic.

file_0051file_0005file_0061file_0011file_0015

Interiorul eclectic al castelului este păstrat exact în forma în care se găsea el în 1910, anul abolirii monarhiei portugheze şi cuprinde mai multe săli, amenajate în prezent ca săli de expoziţie.

file_0053file_004file_002file_0024file_0063file_0014file_0033

QUINTA DA REGALEIRA

Quinta de Regaleira este un conac cu o gradină impresionantă unde stilul maur, neogotic și gotic se întâlnesc formând un ansamblu impresionant. Interiorul clădirii nu este neapărat impresionant, însă pentru a vizita grădina trebuiesc alocate câteva ore. Grădina este plină de alei, scări, turnuri, galerii subterane, grote, peșteri, flori, înconjurate de un pârâu și o mică cascadă.

file_0052file_001file_000file_0072

După lăsarea serii, ne-am mai plimbat puțin prin centru după care ne-am îndreptat către un restaurant cu specific portughez. Aici am gustat câteva din preparatele tradiționale.

file_0027file_0017file_0046file_0021file_0002file_0065file_0036

Acestea sunt doar câteva din obiectivele turistice din Sintra, iar pentru a ajunge la toate vă recomandăm să alocați mai multe zile acestei vizite.

La 18 km de Sintra se află cel mai vestic punct al Europei, Cabo da Roca.

cabodaroca

Călătorie plăcută!

În cazul în care vrei să vizitezi Portugalia aici am adunat câteva idei despre cum să găsești bilete de avion la prețuri convenabile.

Anunțuri

5 gânduri despre „Sintra, orașul din poveste

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s