Crăciunul în lume: obiceiuri și tradiții

craciun

Crăciunul și Ajunul Crăciunului sunt prilej de sărbătoare pentru creștinii din toată lumea, astfel, oamenii se întorc la tradiții în aceste zile. Vă prezentăm câteva obiceiuri și tradiții din alte țări.

În Franţa: în unele zone ale ţării, oamenii ard un butuc în gospodărie, conform tradiţiei, gestul semnificând bunăstare în viitor iar copiii își pun pantofii în fața șemineului înainte să meargă la culcare sperând ca Pere Noel, moșul francez, să le umple cu cadouri.

În Marea Britanie: în fiecare casă este prezent vâscul, considerat din cele mai vechi timpuri ca având puteri magice şi care alungă spiritele rele şi aduce noroc. De la masa tradiţională este nelipsită budinca, făcută din nuci, zahăr şi făină. Copiii îşi agaţă de pat un săculeţ în care Moş Crăciun le va lăsa cadourile.

În Germania: în aproape fiecare casă există în preajma Sărbătorilor de iarnă Adventskrantz, un suport metalic cu patru lumânări. „Advent” înseamnă „vine”, iar acest suport simbolizează cele patru săptămâni de dinaintea Crăciunului. În fiecare duminică din aceste patru săptămâni este aprinsă câte o lumânare.

În Mexic: copiii mexicani au propria tradiţie de Crăciun, numită Pinata. Ei se strâng în casa unuia dintre ei, pun monezi şi bomboane într-un săculeţ şi îl agaţă apoi de tavan. Cel care reuşeşte să doboare săculeţul este câştigătorul a tot ceea ce se află în interiorul acestuia.

În Italia: copiii primesc cadourile într-un borcan numit urna destinului, însă nu de la Moş Crăciun, ci de la Befana, o vrăjitoare ce vine călare pe o mătură.

În Grecia: copiii cântă în seara de Ajun colinde în schimbul dulciurilor şi al fructelor uscate, pe care le primesc de la credincioşi.

În Ucraina: familiile ascund o figurină în formă de pânză de păianjen în brad, iar cine o găsește va avea noroc tot anul. Există acolo o legendă potrivit căreia o văduvă săracă a găsit un brad crescut în curtea ei, pe timpul verii, iar când a venit iarna, s-a întristat pentru că nu avea cu ce să îl împodobească. Legenda spune că un păianjen a țesut pânze delicate în jurul acestuia, iar în dimineața Crăciunului, femeia s-a trezit cu pomul ornat.

În Ungaria: cei mici pleacă de acasă în seara de Ajun, mergând în vizită la rude, iar în acest timp se spune că Iisus le aduce brăduţul împodobit cu globuri, lumânări şi dulciuri. În ziua de Crăciun, după masa tradiţională, copiii au voie să mănânce dulciurile agăţate în brad.

În Cehia şi Slovacia: un obicei în aceste ţări este prezicerea viitorului, care presupune tăierea în curmeziş a unui măr. Dacă apare o stea, va fi un an bun, iar dacă este o cruce, anul va fi rău.

În Danemarca: familiile lasă afară un bol cu budincă de orez pentru elful Nisse, iar dacă el nu primește răsfățul, cadourile vor fi furate înainte să se trezească cei mici.

În Norvegia: familiile își ascund măturile în Ajun, pentru ca vrăjitoarele să nu le fure și să le joace feste. Se crede că vrăjitoarele se plimbă prin văzduh în Ajun, alături de alte spirite malefice.

În Islanda: aici nu vine doar un Moş Crăciun, ci 13. Aceştia coboară din munţi unul câte unul, începând cu data de 11 decembrie şi aduc celor cuminţi dulciuri, mandarine şi lozuri în plic, iar celor răi, câte un cartof.

În Suedia: în dimineaţa Crăciunului, membrii familiei iau micul dejun doar la lumina unei lumânări.

În Elveţia: o tradiţie a elveţienilor este „Parada ridichilor luminate”. Copiii scobesc câte o ridiche, pe care ulterior o împodobesc cu diferite forme de sezon.

În India: în loc de brad, locuitorii împodobesc un mango sau un bananier, iar unele persoane își decorează casa cu frunze de mango.

În Venezuela: la Caracas, nu este permis să circuli cu mașina în ziua de Crăciun, așa că mulți locuitori, în special tinerii, aleg să meargă la biserică pe role.

În Cuba: masa tradiţională înseamnă pentru cubanezi friptură de porc şi fasole neagră cu orez şi cu plante tradiţionale (Yuca), sub formă de piure.

În Australia: în ziua de Crăciun oamenii se distrează făcând surfing 🙂

Să aveți un Crăciun fericit!

Anunțuri

4 gânduri despre „Crăciunul în lume: obiceiuri și tradiții

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s